“Azi xx.xx.xxxx, vreau să te salut
Iar am uitat de tine… O să te las undeva la vedere ca să te văd mereu, ca să-mi aduc aminte să scriu, să îţi umplu paginile cu gândurile mele pe care doar tu mi le asculţi.
Îmi pare rău că iar îţi ud foile tale preţioase şi întind cerneala cu lacrimile mele care nu îşi au rostul.
Nu ştiu, chiar nu ştiu ce să scriu aici… Ţi-aş scrie că totul e din vina mea, dar ţie nu ţi-ar păsa. Oricum, ce ţi-ar păsa ţie?! Tu o să rămâi mereu un jurnal. Un simplu caiet cu foi pline de cuvinte de care voi râde sau îmi va fi ruşine peste ani. Poate că o să uit de tine într-un colţ şi-mi vei păstra secretele pentru mult timp… poate nu o să te uit… Poate că după ce voi termina de scris aici, te voi rupe… Sau poate o să te pun la loc, pe raftul de sus şi o să aştept data în care o să mai scriu.
Sincer, nu am nimic… Nu, nu am nimic. Sincer! Nu, nu mă crezi? Nici tu nu mă crezi caiet stupid cu foi… De ce m-ar crede cineva vreodată? Nu, dar lasă că totul e bine.
Ţi-aş spune o poveste, dar nu aş avea timp să o termin. Nu aş începe cu “a fost odată ca niciodată” şi mai mult ca sigur nu o voi termina cu “şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”. Nu e un basm cu prinţi şi prinţese, cu regi şi regine… Mâine va fi doar o altă zi din poveste… Trecutul e în prezent, prezentul e în viitor, iar viitorul e în ceaţă. Îmi zic că ziua de mâine va fi mai bună, că nu voi mai zâmbi doar ca să-mi stăpânesc lacrimile… că nu voi mai spune că nu-mi pasă, doar pentru a mă amăgi şi a-mi fi mie mai bine. Am minţit. Mi-a păsat şi îmi pasă… Nu am vrut să mă doară şi de aceea am zis că nu-mi mai pasă, că nu mai ţin… De fiecare dată rămân cu o rană pe suflet, dar e vina mea. Nu îmi stă în fire să fac ceva pentru a impresiona, iar atunci când simt nevoia de afecţiune… o cerşesc. Proastă tactică. Dacă merit, nu e nevoie să cerşesc… totul va veni de la sine.
Poate chiar ar trebui să devin rea şi să-i fac pe ceilalţi să vină la mine… nu eu la ei. Ştii că mint… Nu pot să fiu rea. Nu-mi stă în fire. Ar trebui doar să-mi văd de alea mele şi atâta tot.
Cred că nu se va întâmpla nimic… La naiba, e şi 59. Cică nu te iubeşte nimeni… Aiurea! Şi cum ziceam, cred că nu se va întâmpla nimic. Nimic bun, desigur.
Vreau şi eu o zi în care să mă simt bine, în care să nu-mi mai pese de nimic, toată lumea să fie a mea, să fiu fericită cu adevărat şi să mă plimb alături de… Nu, mi-am promis că visele vor fi vise… iar realitatea alta. Că nu voi mai trăi între, pentru că mă voi pierde. Oricum, ziua asta nu va veni… iar eu voi rămâne tot eu… iar restul va rămâne la fel…
Cu drag,
Cea care a scris aici”
File din jurnal V
