După luni de zile, poate chiar peste un an, în seara aceasta am simţit plăcerea de a mă uita la ceva la tv, la un produs românesc. Nu am simţit că privesc dintr-o curiozitate amuzantă, plictisită, nu am simţit nici că mă uit pentru a vedea până unde merge prostia. M-am uitat pentru că m-a făcut să îmi imaginez, să simt, să văd dincolo de ecran.
Emisiunea „În premieră” de la Antena 3 a reuşit să îmi dea aceste sentimente. Echipa condusă de Carmen Avram a plecat de la Pro TV, unde realiza „România, te iubesc!”, un produs jurnalistic pe care îl mai lăudasem pe blog. Probabil este singurul lăudat aici pe blog. La prima ediţie de marţi seară, au fost trei reportaje, dar m-am uitat cap-coadă doar la ultimul, care mă captase din promoul difuzat de câteva zile.
„Superomul” – un bărbat de 67 de ani, surd, mut, orb. Are o viaţă oarecum normală şi pe mine mă depăşeşte cum… O sumedenie de întrebări îmi vin în minte numai când spun cele trei cuvinte – orb, surd, mut… Înfiorător, inimaginabil… Sunt 20 de cazuri în lume. Iar în România mai este un copil, pe care Vasile Adamescu, eroul reportajului de astă-seară, îl ajută să îşi depăşească multiplele handicapuri. Cu ce putere, de unde, să ajungi să poţi vorbi, să fi înţeles cât de cât, să dansezi, să călătoreşti, să scrii, să ştii limbi străine, să mergi la biserică, să sculptezi? E mai mult decât un „supraom”, cum l-au numit jurnaliştii.
Sunt atâtea cazuri incredibile în ţara asta, în afara ei, cu români superbi, despre care aş vrea să aflu, să văd ceva NOU, complet nou, neauzit, nemaivăzut pe la noi. Iar după ce reportajul acela ne va dezvălui acel om, acel caz, povestea sa să se închidă din nou într-o cochilie, pentru a nu ajunge la cealaltă presă, care ar distruge toată aura din jurul său…
