“Azi xx.xx.xxxx, pozele vorbesc…
M-am trezit ameţită…
Am simţit o senzaţie ciudată…
Te-am căutat…
Ţi-am căutat trupul, buzele, ochii…
Dar nu am găsit nimic.
Iar a fost un vis. Doar un vis… Nu pot să cred, te-am auzit. Te-am auzit… Erai lângă mine şi îmi şopteai, îmi şopteai cuvinte dulci. Dar a fost un vis.
Când oare nu o să mai scriu despre tine? Când oare o să încetez să mă mai gândesc la tine? Când nu o să-ţi mai aud vocea în vis? Vocea ta atât de cristalină. Îmi e dor de ea… Încerc să dau timpul înapoi şi să îmi aduc aminte… Ce să-mi mai aduc aminte? Amintirile dor. Totul doare…
Îmi e cald. Vreau să mă dezbrac, vreau să mă atingi… vreau să simţi căldura corpului meu. Dar eşti departe…
O simplă închipuire, asta eşti… Doare!
Mă privesc în oglindă şi nu mă recunosc.
Mă uit la fotografii şi aştept să-mi vorbească. Nu o vor face… Dacă pozele ar vorbi toate ar avea o poveste de zis. Chiar şi una simplă în care apare doar cerul… E cerul sub care te-am ţinut de mână… Cerul care a văzut atâtea. Bucurii, fericiri, lacrimi… le-a văzut pe toate.
O poză cu mine ar spune că îi e dor de tine… şi că vrea să te strângă în braţe, să-ţi audă vocea şi să se trezească în fiecare dimineaţă alături de tine…
O poză cu tine mi-ar spune că totul e absurd. Că nu se poate, e doar un vis… şi dacă nu mă trezesc acum se va transforma în coşmar.
Continui să dorm…
Mai lasă-mă încă 5 minute, te rog… Încă 5 minute, doar ca să îţi mai aud vocea.
Cu drag,
Cea care amână coşmarul”
File din jurnal III
