“Azi xx.xx.xxxx, îţi mulţumesc
Am încercat să nu mai măzgălesc paginile jurnalului ăsta pe care nici măcar nu am curajul să-l recitesc. Şi până la urmă de ce aş face-o?
Trăieşte clipa!
Nu trăi în trecut!
Ce prostii îmi pot spun.
Eu una nu pot să trăiesc clipa. Şi care clipă?
Când am deschis jurnalul ăsta după atâta timp în care nu mai scrisesem nimic în el, voiam să scriu ceva frumos, apoi mi-am adus aminte că eu nu scriu nimic frumos.
Mi-am adus aminte că viaţa nu e decât un joc în care toţi pierdem oricum. Ceea ce contează mai mult e ceea ce facem în joc, cum ne ferim de obstacole şi trecem de la un nivel la altul întregi şi nevătămaţi.
Mi-am adus aminte că trebuie să-i preţuieşti pe cei de lângă tine atunci când încă mai sunt lângă tine… nu după ce i-ai pierdut.
Mi-am adus aminte că promisiunile nu duc nicăieri dacă nu sunt şi îndeplinite.
Mi-am adus aminte că uneori ceilalţi îţi vor binele şi ar trebui să-i asculţi.
Mi-am adus aminte că… indiferent cum a început şi cum se va sfârşi viaţa, cu greu alungi pe cineva din ea.
Nu e ca şi cum ţi-ai putea şterge din memorie anumite părţi.
Nu e ca şi cum i-ai spune inimii să stea cuminte şi să nu mai bată nebuneşte de fiecare dată când te gândeşti la acea persoană dragă…
Nu e ca şi cum… chiar ai vrea să faci toate astea.
E doar ca şi cum nu ai putea renunţa la acea persoană sau ceva ce are legătură cu ea.
Şi încă… încă mai visez. Mereu voi visa. Aşa sunt eu…
Te visez învăluit în ceaţă şi îţi aud vocea…
Nu, nu ai creat o fiinţă oribilă atrasă de tine. Doar ai reuşit să modelezi partea mea mai sensibilă. Ai făcut o treabă bună! Totul e atât de fin… E atât de perfect. Da, e perfect! Ai făcut o treabă bună.
Îţi mulţumesc.
Cu drag,
partea pe care ai modelat-o”
File din jurnal IV
