Cei doi şoricei au reuşit într-un sfârşit să iasă afară nevăzuţi şi teferi. Micuţului şoricel îi transpirau lăbuţele de la atâtea emoţii. Parcă ceva mai frumos de atât nici nu-şi putea imagina. Privea spre micuţa şoricuţă… cu formele ei apetisante… Rămăsese cu guriţa deschisă…<
– Jasmin, da’ eu tot îs curios… De ce ai venit tocmai aici?
– Ahh… prostuţule, trebuie tu să le ştii pe toate, nu-i aşa?
– Păi doar mă întrebam şi eu aşa… eram curios…
– Bine… uite cum stă treaba prostuţule, am interceptat un transport secret de şvaiţer şi am nevoie de tine.
Micuţul şoricel se oprise în loc. Nu-i venea să creadă că o fată atât de simpatică şi dulce ca ea se băgase în aşa ceva… Ea nu era aşa…
– De ce tocmai de mine şi de când te interesează pe tine astfel de treburi? Ţi-l pot sugera pentru astfel de treburi pe prietenul meu… e mai mare… eu nu mă mai bag în d’astea. Am făcut-o atunci, m-au prins Trupele şi m-am cuminţit. Acum sunt un şoarece cult, nu mă mai amestec eu în d’astea.
– Hai, nu fi prostuţ… ai şi tu de câştigat.
Micuţa şoricuţă îl pupă pe obraz…
– Hai, te rog ajută-mă…
Jasmin ştia că micul şoricel nu-i poate rezista, iar mai devreme sau mai târziu îi va ceda…
– Jasmin, dar ţi-am zis… eu nu mă mai bag în d’astea. E greu, e dificil şi în plus o astfel de treabă nu e pentru o fată atât de…
– Atât de?! Hai spune!
– Atât de firavă ca tine.
– Firavă?! Ahh…
Iar Jasmin scoase un chiţăit subţirel semn că era tare amuzată de spusele şoricelului.
– Prostuţule, se vede că nu ne-am mai întâlnit de ceva vreme. Nu mai sunt aşa de interesată de carte acum. Acum am descoperit mirosul şvaiţerului… Şvaiţer, îţi zic eu… Nimic nu poate mirosi mai bine decât nişte şvaiţer proaspăt.
– Jasmin, aproape nu te mai recunosc.
– Ştiu, nici eu nu prea mă mai recunosc… dar timpul trece şi ne schimbăm.
– Ăăă… aşa o fi…
– Adică cum să nu fie aşa. Uită-te la tine… acum câţiva ani învârteai caşcavalu’ pe labe, iar acum citeşti… Parcă eu te mai recunosc…
– Da…dar…
– Niciun dar, eu vreau să ştiu acum şi aici dacă mă ajuţi cu trasportul… Vreau un răspuns prostuţule… Un răspuns.
Micului şoricel i se înecaseră aproape toate roţile de caşcaval. Nu-i venea să creadă că o fată atât de dulce ca ea umbla acum cu d’astea… Nu-i venea să creadă. Pe o parte îi era frică să zică că o ajută, dar pe alta… era atât de îndrăgostit de ea… încât nu-i putea rezista.
– Mmm… bine, te ajut.
– Ahh… prostuţule, ştiam că mă vei ajuta.
Iar mica şoricuţă îi sări la gât şi-l pupă.
Mafioţii cu lăbuţe III
