* Postare scrisă de Anonim
Nu era deloc surprins să afle că fata nu ştia să citească. Trăia într-o lume săracă care nu avea acces la educaţie… Îşi propusese ca în timpul rămas să o înveţe pe Leyla să citească şi să scrie…
În drumul său spre hotel opri la o librărie şi cumpără o carte. Îşi dorea din tot sufletul ca micuţa fată să înveţe să citească. Poate reuşea chiar să o ajute să pronunţe normal cuvintele… Îşi dorea să o ajute… Îşi dorea să o scape de acolo…
Vocea ei îi răsuna în urechi, în minte, în fiecare gând…
Ajunse la hotel şi îşi comandă de mâncare şi o sticlă de whisky la el în cameră. Se aşeză la masă şi îşi turnă un pahar de whisky. Fără să se uite la el îl bău pe tot dintr-o înghiţitură. Muşchii i se încordau şi se cutremură. Era tare…
După ce mâncă se duse pe terasă. Îşi aprinse o ţigară de foi şi îşi mai turnă un pahar. Se aşeză pe scaun şi privi cerul… Era senin. O lună mare şi argintie mângâia valurile mării care se spărgeau de malul care se răcea după ce o zi întreagă sorele bătuse cu putere în el. Acum era linişte… În depărtare se puteau observa luminile de la un vapor. Ce frumoasă era lumea lui în comparaţie cu lumea Leylei. Dar totuşi vremea de aici era mai frumoasă decât vremea din Londra. Acolo ploua mai mereu. Aici nu. Ar fi vrut să rămână aici. Să se mute aici. Să o salveze pe Leyla. Fusese trimis şi prin Irak şi prin Africa… chiar şi în deşertul Australiei… Cunoscuse mulţi oameni datorită ocupaţiei lui. Se ataşese de mulţi oameni… dar parcă Leyla îi pătrunse adânc în suflet. Era dragoste? Era milă? Ce simţea pentru ea mai exact? O combinaţie din cele două?
De când o văzuse pe Leyla nu se gândise cu adevărat la ceea ce simţea pentru ea, dar acum o făcea. Vocea fetei îi răsuna în minte. Ochii copilei puseseră stăpânire pe sufletul lui. Poate că nu era milă… ci chiar iubire. Dar ce fel de iubire?
Trăgea din ţigară absent. Îşi mai turnă un pahar… Se gândea la casa lui din Londra. La ce frumos ar fi dacă ar duce-o pe Leyla acolo… Ce frumos ar fi fost dacă… Stinse ţigară şi mai bău o gură din pahar. Pleoapele îi erau grele. Mai privi încă o dată spre luna mare şi argintie şi adormi.
Aerul rece îl făcu să tremure. Deschise ochii şi încerca să-şi aducă aminte unde e. Era pe terasă, adormise acolo. Era ameţit. Îşi simţea capul greu. Se ridică de pe scaun, intră în cameră şi se uită la ceas. Ora 2… Era foarte devreme, aşa că se întinse în pat şi adormi la loc. Soarele era deja sus încercând să încălzească pământul. Un vânticel puţin mai rece intra în cameră şi îl învăluia pe tânăr. Simţea cum răcoarea dimineţii îi pătrunde în carne, în oase… îl trezeşte. Deşi dormise mai mult, se simţea chiar mai obosit ca de obicei…
Se ridică cu greu din patul cu aşternuturi albe şi catifelate şi se duse la baie… Se îmbrăcă şi îşi îndesă în rucsac cartea pentru Leyla. Închise uşa şi plecă…
