Ma prinde de mana si-mi da peste cealalta cu specifica unealta de bataie : cureaua .
-Nu poti s-o bati in bucatarie ? Nu se aude muzica bine din cauza ta .
-Nu-mi spui tu ce sa fac , poate o pun si pe tine acum !
-Ce face ?
Si apoi , ridica cureaua asupra lui Radu , si Radu pumnii , si apoi se bat intre ei . Incep sa plang si ma bag in mijlocul lor .
-Lasa-l in pace ! Parca ma bateai pe mine !
-Ooo , facem pe curajoasa , bine , daca vrei asa mult sa iei bataie o sa-ti respect dorinta.
Radu pleaca spunandu-mi batjocoritor ” Mersi proasto! ” si asa continui sa inghit cu trupul toate bataile curelei pana cand…
21 decembrie 1999
E ceata .. multa ceata . Nu-mi amintesc ce s-a intamplat , sute de intepaturi imi patrund in corp , nu simt nimic decat gresia rece pictata cu rosu . Rosu , rosu , rosu , culoarea asta pe care o urasc cel mai mult . Mi-am vazut sangele de atatea ori incat culoarea asta ma inunda . M-am concentrat sa-mi imaginez ca sangele e albastru , sau galben , sau orice alta culoare numai ca sa nu stiu ca in mine se afla rosu , dar mai apoi , cand il vedeam imprastiat pe gresia alba incercam sa imi imaginez ca e doar o iluzie optica , dar nu , stiam ca sangele e rosu atunci cand trebuia sa-l sterg de pe jos , sa-l ating , sa-l vad cum se scurge pe mainile mele invinetite .
Mi-e frica de sange , ma face sa tremur , sau imi e frica de rosu..nici nu stiu.
-Poti sa te dai odata ? Nu am cum sa trec pe balcon din cauza ta .
Si ma tarasc istovita de toate puterile , cu lacrimile siroaie langa perete . Nu stiu … bataia e deja o obisnuinta dar nu inteleg , niciodata nu am inteles de ce Radu ma uraste asa mult , de ce nu poate sa-mi fie alaturi..am incercat mereu sa ma apropi de el dar nu m-a lasat , cel putin el nu ma bate , adica..nu trece mai departe de palme , care venind de la el mi se par mangaieri .
Peretele imi ofera un miros de mucegai si o raceala de nedescris , cu toate astea , mereu am crezut ca peretii reci si goi imi sunt prieteni , ei nu fug cand vrei sa te apropii , ei te lasa acolo .. sa stai langa ei , pe vecie daca se poate .
Stau cateva ore tremurand , plangand si infrigurata , apoi ma ridic si ma duc intr-o alta camera . Nu as vrea sa incerc …si cu toate astea , imi iau pe mine un palton delicat , negru cu niste nasturi mari , gri .
-Nu vad bine ? Ce-i cu carpa aia pe tine ?
-Imi , imi e frig..
-Dezbraca-te !
-Te rog..lasa-ma ..
-Sa te las ? Cum sa te las ? Dupa ce ai tupeul sa-ti pui nenorocitul ala de palton pe tine vrei sa te las ? Ne , nu prea cred . Trebuia sa-l arunci sau sa-l tii ascuns , nu ai facut asta , deci dezbraca-te.
Imi deschid paltonul plangand , si privesc nemiloasa mana cum ma loveste . Paltonul a fost al mamei , e singurul lucru pe care-l am de la ea , am inteles ca l-a lasat aici pentru ca tata i-l cumparase , pentru ca amintirea ei nu are voie sa existe , acum indur iar bataie si frig si rosu…
Va urma .
Nemurire II .
