Autor: Anonim
Îţi simt trupul cald şi parfumat cum se lipeşte de al meu…
Îţi simt bătăile inimii…
Îţi simt respiraţia pe obrazul meu…
Îţi simt mâinile cum îmi mângâie părul…
Te simt lângă mine.
Mă porţi departe, poate până la Lună sau poate până la Soare…
Te sărut uşor pe gât…
Îţi mângâi buzele…
Îţi simt buzele moi cum ţi se topesc atunci când ţi le ating…
Îmi şopteşti că eu sunt a ta…
Îţi şoptesc că tu eşti al meu…
Îţi simt mângâierile tale divine pe pielea mea fierbinte…
Îţi şoptesc uşor că eşti cel mai bun…
Mă doreşti mai mult…
Îţi simt căldura corpului cum mă arde…
Mă topesc uşor în braţele tale…
Mă las copleşită de sărutările tale…
Inima îmi tresaltă de bucurie că eşti cu mine…
Că sunt cu tine…
Dar mă trezesc din vis…
Nimeni nu e lângă mine…
Îţi simt parfumul…
Mângâi perna şi strâng cearşaful în braţe…
Lacrimile îmi curg…
Pielea îmi este rece, iar lacrimile prea fierbinţi…
Ai fost aici şi ştiu asta…
Ce rost mai are să mai plâng…
După chipul tău…
După mângâierea ta…
După cuvintele tale…
Te caut şi nu te găsesc…
Te strig, dar nu mă auzi…
Te aştept, dar nu mai vii…
Acum eşti departe, poate mult prea departe…
Poate m-ai uitat…
Dar eu nu te-am uitat…
Îmi rămâne doar amintirea ta…
Întipărită adânc în suflet, inimă şi în gând…
Afară plouă, iar mie îmi e frig…
Nu mai eşti aici…
P.S: Nu, nu se vrea a fi o poezie…
