Promisiuni

       Ştii… nu, nu ştii, nu ai de unde să ştii ce e în mintea mea. Nici eu nu ştiu exact ce e în mintea mea, dar altcineva?! Ai încercat să vezi şi îţi mulţumesc. Ai încercat să-mi arăţi lumea prin ochii tăi, ochii tăi frumoşi în care m-aş pierde oricând şi oricum. Te-aş săruta pe pleoape în fiecare dimineaţă… aş încerca să te privesc în ochi fără ca inima să o ia razna. Aş încerca, dar îmi muşc buza de jos dându-mi seama că nu pot face nimic.            
       Eşti acolo, undeva… undeva în ceaţă, departe. Îţi disting silueta, dar eşti departe. Mult prea departe.
Îmi e teamă să nu te pierd… îmi e teamă că într-o zi îmi vei spune “pa”, dar ziua aceea nu vreau să vină niciodată. Aş vrea să dau timpul înapoi şi să recuperez fiecare secundă pierdută aiurea.
Trăiesc în prezent prin amintirile din trecut şi visând că în viitor totul o să fie bine… Sunt o visătoare, nu?
Sunt o visătoare care vrea să-ţi şoptească ceva… dar sunt ca un copil mic care se ascunde şi se ruşinează.
Vreau să mă pierd, să mă ascund în braţele tale… să nu mă mai găsească nimeni altcineva. Să rămân acolo ascunsă.
Iar visez…
        Visez ca azi-noapte… Am visat că îţi sărutam buzele, iar tu îţi plimbai mâinile pe trupul meu aproape gol.
M-am apropiat uşor de buzele tale, ţi le-am atins cu frică… ţi-am sărutat buza de sus apoi ţi le-am cuprins pe amândouă… Atât de dulci, atât de moi… Atât de ireal. 
Sunt o nebună, ştiu… şi ştiu că ştii. Ştii că nu mă pot abţine să nu mă gândesc la tine în modul ăsta. Nu ar trebui… Nu ar trebui să mă gândesc la tine în modul ăsta… Sunt doar un copil.
       Azi-noapte în dorinţa de a adormi număram fiecare pereche de faruri ce se juca pe tavan, apoi întinzându-se pe perete ca mai apoi să dispară făcând loc altor faruri să lumineze camera. Încercam să găsesc acel “ceva special” din mine care te-a făcut să mă ierţi de atâtea ori… Am încercat să-mi explic de ce tocmai “tu”… Am încercat să găsesc o explicaţie la gelozia mea nefondată… Am încercat să adorm, să nu mă mai gândesc la “noi”… Care “noi”, nici eu nu ştiu… Am adormit gândindu-mă că sunt doar o profitoare. Sună urât, ştiu… dar aşa îmi imaginez eu că sunt. Profit de bunătatea ta, de înţelegerea ta, de ajutorul tău… sunt o profitoare.
        Mi-am promis de zeci de ori că o să fac, dar nu am făcut nimic. Mi-am promis că o să fac ceea ce vreau cu adevărat fără să mai fiu condusă, dar nu am reuşit. Mi-am promis că o să mă schimb, dar nu am reuşit. Mi-am promis multe şi nu ar mai trebui să-mi promit. Ar trebui să fac, pentru că pot. Degeaba sufletul şi toate gândurile mele se zbat între a se ţine de promisiuni şi a se schimba, când eu afişez în continuare acel aer cum că “nimic nu se întâmplă” şi nedorind cu adevărat să îmbrăţişez schimbarea din cauza fricii de a deveni cineva pe care nu îl mai pot identifica cu mine… cu ceea ce am fost până să mă schimb.
Sunt gânduri care nu fac altceva decât să mă descompună… dar mă readun şi continui. Ce continui? Să sper că într-o zi o să mă schimb, că o să fiu aşa cum îmi doresc şi eu… că totul va fi bine.
        Îţi mulţumesc pentru tot. Nu ştiu dacă mulţumirile mele înseamnă ceva pentru tine, dar eu sper să însemne…

                                                                                              Cu mulţumiri,
                                                                                                    … oricine aş fi eu pentru tine

P.S.: Pot şi fac…”