Nu vreau sa vorbesc.
Iti amintesti prietenia noastra? Erai amicul meu cel mai bun, desi nu ti-am spus niciodata. Foloseam bulgari de nisip ud pe malul marii pentru a ne imagina ca e iarna. Ne bateam cu ei si loviturile alea dureau, dar radeam printre fiori de durere. Banuiesc ca durerea nu conteaza cand esti tanar. Noaptea hoinaream pe campuri si fugaream licurici prin iarba. Daca eram norocosi, ii si prindeam. Tu intotdeauna ai fost cel mai norocos. Ti-am dar bratara bunicii si te-am sarutat pe obraz, am rosit si ti-am spus ca o sa-ti aminteasca mereu ca cineva te iubeste. Nu-mi amintesc prea mult din conversatiile noastre, prezenta ta in semi-intuneric fiind mai mult decat suficienta.
Totul e in regula?
Iti amintesti cand am inceput sa ma indragostesc de tine? Stateam in curtea din spate intinsi pe o patura iar luna se reflecta in apele lacului de langa livada. Niciodata nu am fost credincioasa. Dar in noaptea aia i-am multumit lui Dumnezeu. Era perfect! Era o atmosfera fantastica! Si totusi, in tacerea noastra, m-am simtit in plus. Cum putea cineva ca mine sa existe intr-o noapte asa minunata? Dar cantecul greierilor m-a invatat sa nu pun la indoiala soarta, ci sa ma bucur de ea. Mi-ai cautat mana si ne-am lasat degetele sa se impreune. Zambetul tau din acel moment ar fi putut spune cat o mie de cuvinte.
Niciodata tacerea nu a fost atat de graitoare.
Iti amintesti cand am realizat ca printesele exista si ca de fapt tu erai cavalerul meu in armura stralucitoare? Mi-a placut mereu sa dansez – cu straini. Sau sa cant, dar mai mult la dus si in fata oglinzii cand ma pieptanam. Totusi, cred ca dansul oficial al scolii a fost cel mai urat din viata mea. Muzica era prea tare si agitata iar in mine era o amorteala sfasietoare. Printre glasurile atator oameni, auzeam decat tacerea si te vedeam decat pe tine. Erai imbracat elegant, ai traversat incaperea, te-ai inclinat si m-ai invitat la dans. Simturile mi-au revenit, dar auzul inca era departe. Singurul sunet care imi atingea timpanul era ecoul batailor inimii mele.
Vazand ca nu reactionez, ai ridicat din spranceana.
Sunt bine, serios, hai sa ne bucuram de tacere!
Iti amintesti seara in care vietile noastre s-au schimbat pentru totdeauna? Eram in raiul nostru, tarmul lacului, locul in care a rasarit iubirea noastra. Apa se misca in jurul nostru si puteam sa miros adierea, stelele si parfumul. Parfumul tau. Mi-ai cuprins mana si m-ai asezat pe nisipul fin. Stam amandoi acolo intr-un contur mare de inima desenat, atinsi de lumina licuricilor din copilaria noastra. Te-ai uitat in ochii mei si mi-ai spus ca ma vei iubi mereu, punandu-mi pe nesimtite bratara bunicii la mana. Doar sa-mi aminteasca de cineva care ma va ocroti vesnic.
Mi-ai zambit strengareste si te-ai asezat in genunchi in fata mea.
Mi-ai intins mana.
Imi acorzi acest dans?
M-ai ridicat in brate.
Prostutule, nu avem muzica.
Dar chipul tau imi spunea totul.
Hai sa imbratisam tacerea si sa dansam!
Cantecul nostru era beatitudinea tacerii, acompaniata de miile de tobe ale inimii si stralucirea gazelor in bezna. Fiecare sunet pe care voiam sa-l spunem era portretizat in multimea vida de cuvinte. Iar vorba era inutila cand dansam asa de bine!
