M-am gândit toată noaptea la ceea ce să-ţi scriu sau mai ales dacă să-ţi scriu. Nu ştiu dacă îţi voi da să citeşti toate aceste rânduri sau le voi păstra doar pentru mine, uitând că le-am scris şi voi lăsa timpul să aştearnă praful peste această hârtie, peste aceste rânduri sincere.
Nu ştiu dacă eu te pot numi “străin“, pentru că pentru mine nu eşti chiar un străin. Poate pentru ceilalţi eşti un simplu om, o simplă persoană care se lasă condusă de propriile gânduri şi sentimente. Poate pentru ceilalţi nu contezi, dar pentru mine contezi. Mie mi-ai arătat că strada Singurătăţii se poate termina oricând, chiar şi la următorul colţ… Pe mine m-ai salvat din ghearele Tristeţii care mă hărţuia. Mi-ai întins braţele şi mi-ai zâmbit. Am simţit că lângă tine mă pot simţi în siguranţă… Îţi mulţumesc pentru toate acestea şi aş vrea să mă revanşez. Aş vrea să te fac să zâmbeşti în fiecare zi. Aş vrea să-ţi spun în fiecare dimineaţă că te iubesc şi că mereu voi fi lângă tine pentru ca nu cumva să cazi tu pradă Tristeţii.
Eu consider că m-ai lăsat să-ţi văd interiorul sufletului, nu numai învelişul brăzdat de regrete, sentimente spulberate şi amintiri dureroase. Sunt sigură că nu ştiu totul despre tine, dar e alegerea ta dacă îmi vei spune totul despre tine… într-o noapte călduroasă de vară stând întinşi pe iarbă şi privind stelele. Eu nu te pot forţa să-mi zici fiecare secret pe care îl păstrezi adânc în inima ta mare.
Mi-ai pătruns direct în inimă ca o adiere plăcută de vară ca mai apoi să-mi răscoleşti sufletul. Să mi-l faci să se îndrăgostească de tine… să simtă pentru tine tot ceea ce nu a mai simţit. Îţi mulţumesc şi pentru asta…
Aş vrea să mă întorc acum cu spatele la hârtia aceasta plină de cuvinte şi să te văd pe tine cum mă priveşti… Să-ţi văd acea privire pătrunzătoare şi să-ţi aud vocea… Şi să rosteşti cuvinte frumoase şi să simt cum se caţără încet, încet pe mine şi îmi invadează pielea scufundându-mi-se în trup şi trimiţând valuri de căldură peste tot. Ştii cât de mult aş vrea să te ţin în braţe, să-ţi sărut buzele, să aflu ce gust au… să te sărut pe gât şi să-ţi mângâi obrazul…? Dar ştiu că nu eşti aici, lângă mine. Nu ştiu dacă aş merita să-ţi simt gustul buzelor şi căldura braţelor… nu ştiu dacă sunt demnă de a primi aşa ceva din partea ta… măcar un zâmbet mic şi sincer, dar îmi place să visez. Îmi place ca noaptea, când mă aşez în pat, să închid ochii şi să te simt cum vii lângă mine şi mă săruţi pe buze de noapte bună.
Nu ştiu unde eşti tu acum. Nu ştiu dacă acum salvezi o altă fată din ghearele Tristeţii… Nu ştiu dacă acum mângâi chipul altei fete şi îi şopteşti la ureche că ţii la ea… Nu ştiu dacă acum vorbeşti cu altă fată… Nu ştiu dacă acum visezi la altcineva… Nu ştiu dacă e ceva adevărat din bănuielile mele, dar eu sper să nu… Nu mi-ar plăcea. E dureros… E dureros chiar şi atunci când ne comportăm ca oamenii maturi şi ne trezim din visul nostru frumos certându-ne…
Sper ca într-o zi să nu mai visez… Dar până atunci nu voi înceta să te strig în gând şi să visez la noi.
Recitind, mi-am dat seama că nu are rost să ascund aceste rânduri de tine, să mă prefac că ele nu au fost scrise niciodată… sau că sentimentele mele pentru tine nu îmi ard sufletul…
Cu multă dragoste,
Micuţa Străină…
