E trist sa căutăm refugiul in clipele cele mai dificile. E greșit
fata de Tine și fata de noi. E rușinos. Pășim spășiți în altarul tău după ce
te-am renegat. Nu din totdeauna, dar ăsta nu o face sa fie mai mult corect, nu
e o scuza. Ne pierdem credința când avem în fata obstacole mici pe care noi le
vedem uriașe…. mai târziu te trezește tot El cu o palma și-ți arata cât de
fraiera ai fost, ca tu chiar mai aveai ceva de pierdut . Și abracadaba, s-a dus
dracului și “nimicul” pe care nu știai ca îl ai, desi era parte importanta a
vietii tale. Asta e Doamne, trebuie sa pierdem tot sa te găsim ? Bravo, ai
reușit ! Sau mai ai sa mă surprinzi, ce vrei sa îmi mai iei ?
Acum am nevoie de speranța, ca totul va fi bine și mă agat de tine .
Oare ai sa te uiți la mine, oare eu o sa te “văd” ? O sa te simt ? Am nevoie de
un ghid și de forță sa înfrunt viitorul dur care mă așteaptă. Unul plin de
singurătate. Mă întorc la tine terminata fizic si cu inima-n palme. Acum
încotro cu ele ?
TE-AM UITAT. Mi-e frica.
Poate nu mă vei alunga, dar mă vei ignora cum am făcut cu Tine în
ultimii ani. Oricum bine în totalitate nu o sa mai fiu cel puțin o viață, si e
asta din păcate. Mulțumesc. Poate o meritam, nu stiu.
M- am îndepărtat tare, acum nici nu știu cum mai funcționează
chestia asta... si orice-as face nu va fi indeajuns
pentru Tine. Si nici nu mai pot schimba ce se intampla cu mine, mi s-a refuzat
aceasta sansa.
Clasic. Ne dam seama de valoarea unor chestii dupa ce le pierdem. Persoanele se recupereaza intr-un fel sau altul, ori te impaci cu situatia, insa cu asta nu… te va urmari toata viata… Va fi acolo de fiecare data cand cineva se va uita la tine si te va vedea ca o ciudata de care trebuie sa se fereasca si asta doar din cauza ignorantei lor !!!
