Să simţi mirosul dulce al iubirii, să simţi atingerea caldă a razelor de soare pe aripile tale, pe chipul tău angelic. Să simţi cum pielea ta catifelată este mângâiată de norişorii pufoşi din jurul tău…
Să vezi cum Dragostea şi Fericirea dansează împreună un vals etern… Cum se contopesc, cum se lasă purtate în voia sorţii, mângâiate de razele unui soare primăvăratic şi cum lujerii plantelor li se încolăcesc pe picioare… Cum corpurile lor radiază de lumină. Cum îşi dau mâinile din care scapăra scântei. Să vezi cum în palmele Fericirii răsar floricele mici şi roşii, iar în cele ale Dragostei zâmbete… Să vezi cum Dragostea împarte zâmbete oamenilor dându-le speranţe, reuşind să le împlinească iubirile…
Să vezi cum Nefericirea şi Tristeţea se unduiesc pe un marş funebru. Cum îşi mişcă corpurile cadaverice şi zâmbesc în felul lor straniu, ceea ce te face să tresari… Cum au ochii mult prea întunecaţi. Întunecaţi de atâta tristeţe şi nefericire. Să vezi în ochii Nefericirii, dramele oamenilor… Să vezi cum aceasta se joacă cu soarta lor, cu inima, cu sufletul, cu corpul lor… Oamenii sunt doar marionetele ei… Tristeţea îi mângâie părul Nefericii care se revarsă ca o cascadă peste umerii ei dezgoliţi şi vineţii. Din ochii Tristeţii se scurg lacrimi amare… Pică pe pământ şi întristează oamenii, ofilesc plantele şi omoară animalele…
Stai şi asişti la dansurile lor hipnotizante. Două lumi paralele care atunci când se ciocnesc stârnesc o furtună groaznică ce se abate asupra oamenilor. Sufletele oamenilor sunt răscolite şi se luptă cu furtuna… Unele suflete mai slabe mor în urma furtunii, altele supravieţuiesc şi privesc cu frică în urmă la ceea ce a fost… dar şi în viitor, la ceea ce va fi. Toţi ştiu că următoarea furtună va fi şi mai puternică. Va lovi alte suflete, poate omorî chiar mai multe decât furtuna care a trecut. Toţi se tem atunci când apare un fulger la orizont. Aleargă să se ascundă, să se salveze… Tristeţea şi Nefericirea zâmbesc fad şi îşi continuă marşul lor funebru acompaniat de ţipetele de durere ale oamenilor. Pentru ele e cea mai plăcută muzică… Îşi zâmbesc reciproc şi îşi ating mâinile scheletice şi reci…
Eşti doar un spectator. Nu poţi interveni. Totul este lăsa în voia Dragostei, Fericirii, Tristeţii şi Nefericirii… Tu nu poţi decide ce suflet moare sau renaşte. Cine suferă şi cine zâmbeşte… Cine urăşte şi cine iubeşte. Ele decid totul. Oamenii sunt marionetele lor. Oamenii stau la mila lor. Ei nu pot face nimic. Ei nu decid nimic.
Parcă razele soarelui nu îţi mai mângâie pielea… Parcă nimic nu mai e la fel. Încerci să scapi, să te întorci în lumea ta. Dar nu poţi. Nu te poţi întoarce acolo. Eşti blestemat să stai şi să priveşti cum acestea se joacă cu viaţa oamenilor. Cu fiecare joc jucat, ţi se frâng puţin câte puţin aripile… Vei ajunge ca ELE. Te vei juca şi tu cu vieţile oamenilor. Dar poate tu nu vei fi aşa, tu vei fi altfel…
Simţi, vezi… vei trăi
