Suflete si trupuri mutilate de trecerea timpului… Cu asta ne intampina viata, cu fiecare minut ce il pierdem gandindu-ne la ce ne lipseste. Si totusi ne acomodam in aceasta stare. Si stam pe loc, privind cu amaraciune cum trec altii pe langa. Noi ? Neclintiti. Poverile care se tin agatate de sufletele noastre ne tin in loc, durerea atarna prea tare. Nici daca ne-ar trage cineva cu forta dupa ei nu ne-ar ajuta. Asa realizezi ca nu mai are rost sa te zbati, poate ca oricum nu ai facut-o pana acum. Soarele nu se mai aprinde dimineata si pentru ale noastre suflete.. Este o noapte infnita.
Niste ochi iubitori ne privesc, dar ii ocolim . Incercam sa-i lasam sa ne citeasca prin adancurile inimi, dar acele foi sunt prea rupte de oamenii dinainte, mazgalite cu vorbe murdare si batute in picioare de cei dragi noua . Sunt patate si cu sange. Cu sangele tau care nu iti mai incapea in vene. Pur si simplu simteai cum trece fiecare cuvant aruncat, fiecare dezamagire, fiecare privire plina de ura prin tine, si ai explodat. Sangele tasnea din tine in apa limpede ce isi schimba culoarea, un rosu precum un asfintit de vara. Ce culoare plina de viata are moartea ! Simti cum se scurge totul din tine, cum iti fuge pamantul de sub picioare, iar ochii, fata draga, usor, usor se pierdeau in intunericul iadului stingadu-ti stralucirea. Desenai un ultim zambet, dar iti era mai bine decat in lumea asta in care nu reuseai sa ii dai un sens.
Tu nu ai aceleasi arme ca si ei, sabia vietii e prea greu de carat, iar cutite in spate tu nu imparti in stanga si-n dreapta. Nu s-a terminat pentru tine lumea, de acum incepe. Doar viata asta ti-e pe sfarsite. Ai comis-o, dar simti implinirea. E ultima rasuflare si ii din ce in ce mai greoaie. Te pierzi… si in final ramai… ramai doar un suflet chinuit si o amintire pierduta, ca intotdeauna.
