Dragă L.,
Am ajuns cu bine aseară. Ți-am trimis cadoul de care vorbeam. Sper să ți se potrivească. Vreau să ai tu grijă de ele, chiar dacă se zice că mirele trebuie să se ocupe de verighete. Le simt mai aproape dacă sunt alături de tine. În curând o să vin să te văd, așteaptă-mă!
Te iubesc! C.
L. citea în timp ce lacrimi îi udau obrazul și cădeau pe foia fină. Cuvintele mamei ei cum că ea nu e de nasul lui îi rămăseseră gravate în urechi și nu contenea sa le tot audă.
Nu știi din ce familie provine? Nici dacă muncim două vieți eu și tatăl tău nu vom ajunge să ne comparăm cu ei. Chiar crezi că se uită la tine? Ascultă-mă fato, își bate joc de tine și îți interzic să mai ai de-a face cu el. Găsește-ți altul și dacă într-o lună nu te măriți, să nu mai vii în casa asta!
Știa firea mamei ei. Nu o putea nesocoti sau va rămâne pe drumuri. Mai știa și ca C. va aștepta să-și termine studiile, chiar dacă deja cumpărase verighetele. Și mai era și acceptul părinților… Aaah, la naiba, câte probleme!
***
– Ce faci, mă? D. apare dintr-un colț cu un morman de hârtii în mână, dându-i un brânci pe post de Bună dimineața.
– Brutal mod ai de-a saluta lumea. Ce faci cu alea?
– Ascultă, L., știi că suntem colegi din clasa a 10a, acum și muncim împreună…
– Da, da, nu o mai lungi atât, zi ce vrei!
– Păăăi… Poți să-mi ții tu locul după-masă la birou? Eu.. eu am puțină treabă.
– Altă tipă deja? Omule, dar multe mai ai!
– Ok, mersi mult, știam eu că ma pot baza pe tine.
Și dintr-o dată L. se trezește cu încă un brânci, de data asta și mai puternic încât își scapă geanta și inele se rostogoliră pe cimentul crăpat. L. se apleacă grăbită după ele în timp ce D. le privea împietrit.
– Te… te.. măriți?
– Ce te uiți așa la mine? Nu-i treaba ta și fii mai atent data viitoare.
Dar simți în privirea lui ceva sfâșietor. Îl privi în ochi și rămase cu impresia că îl ucisese și îl îngropase în pământul de sub picioarele lor. O sperie privirea lui și simți dintr-o dată nevoia să se îndepărteze de el, așa că o luă la fugă fără să mai zică vreun cuvânt. Ce a fost cu senzația aia? De ce a avut impresia că i-a aprins un foc ucigător în ochi?
***
– Cine dracu’ e la ora asta? țipă agitată mama lui L. în timp ce se îndreptau amândouă spre ușă.
Un schimb de priviri violente are loc pe măsură ce ușa este deschisă. D. stătea drept, în prag, alături de tatăl său cu o figură defensivă care le intimida pe cele două femei, oricât de mândră era una și confuză sau speriată cealaltă. Îi invită pe cei doi înăuntru cu o oarecare stinghereală. Nici nu se așezară bine și tatăl lui D. începu:
– Doamnă, noi ne cunoaștem demult. Vedeți dumneavoastră, trăim timpuri grele, Revoluția tocmai a trecut, lumea o să se schimbe, copiilor o să le fie din ce în ce mai greu să treacă de la un stil de viață la altul.
– Ddd…da.
– L. în schimb e o fată bună. Am observat-o și în timpul serviciului, se descurcă de minune și nu am nicio plângere împotriva ei.
– Mmm..multumesc.
– Lucrul ăsta l-a observat și fiul meu, D. Doamnă… am vrea să știm dacă avem permisiunea dumneavoastră de a o lua în familia noastră pe L.
***
Dragă C.,
Iartă-mă! Săptămâna viitoare mă mărit. Ba nu, nu e bine. Mai corect zis: mă mărită. Ei, ei o fac! Nu eu, îți jur! Dacă ai știi, dacă ai știi, dragul meu C., ți s-ar face milă de mine. Ți s-ar face milă de scumpa ta L. și mai bine ai prefera-o moartă decât cu oamenii ăia pentru care nu însemn nimic. Nimic mai mult decât un trofeu.
Iartă-mă C.! Iartă-mă…
Va urma.
