Noaptea trecuta am avut cel mai grozav vis din intreaga mea viata. A fost ingrozitor sa ma trezesc la rasaritul soarelui si sa realizez ca aceea nu este realitatea. M-as fi refugiat acolo pt totdeauna, dar dimineata si soarele au fost duri cu mine. Mi-au furat somnul si m-au aruncat cu salbaticie in realitatea mea cruda. De ce cruda ? Caci tu iubitul meu T. numai existi de 11 ani. Mintea mea doar se juca cu dorintele mele…
Numai cand ma gandesc la acel vis imi vine sa plang. Parea asa real. Am fost atat de dezamagita dimineata. Totul era perfect caci eram impreuna exact cum mi-am imaginat intotdeauna ca vom fi cand eu voi creste. Mi-ai zis ca va fi bine, iar eu te-am crezut. M-ai sarutat pe frunte si m-ai imbratisat. Te-am privit, si nu-mi venea sa cred ca totul e real (cel putin asa parea) . Mi-ai sters ochii inecati in roua diminetii si mi-ai zis ca esti mandru de mine , ca sunt un copil cu suflet bun, sa nu ma schimb niciodata, sa lupt pentru ceea ce imi doresc.
Stiam exact la ce se referea. Imi citea sufletul ca si cum ar fi fost o cartea deschisa. I-am marturisit ce temeri ma macina, iar el mai hotarat ca niciodata mi-a zis sa nu renunt inca, caci exista speranta. Stia ca nu cred in asa ceva, iar mie imi vorbea de acest cliseu ieftin…speranta e ca un fir de ata foarte fragil, aflat la inaltime, de care omul trebuie sa se agate. Daca firul se rupe, prabusirea este groaznica, si doare profund, mai mult decat durerea fizica. Ba chiar te poti pierde total de tine…
M-a prins de maini, si cu privirea lui blanda m-a strapuns usor A fost atat de graitor, transmitandu-mi sa fac doar ce simt…. In continuare ne-am jucat ca atunci cand eu eram doar o copila plina de sperante…
Desi pare ca s-au intamplat atat de multe, momentul a fost efemer. Soarele isi deschide razele si dimineata ma cheama la ea… Deschid ochii si imi dau seama ca totul a fost doar un vis. Ma chinui sa adom inapoi, dar in zadar. Ma infurii, dar nimic nu se schimba. Azi fericirea mea va avea un gust dulce-amarui…
