Poveştile din trecut mă înfioară, nu am învăţat nimic… În umbrele pictate pe trotuare te văd pe tine şi pe mine. Îmi imaginez şi par nebună când vorbesc cu o umbră. Nu sunt o fiinţă de piatră ca lucrurile să nu mă doară. Am o inimă, un suflet… am sentimente şi simt.
Plouă, plouă tare şi nu am umbrelă… Lumina de pe stradă se joacă cu umbrele noastre. Mă lasă singură… uitată şi pradă gândurilor negre. Dar dintr-o dată o lumină pală mă înconjoară. Nu mai sunt pe stradă… sunt într-o cameră frumos mobilată, în care muzica parcă ricoşează din pereţi şi mă loveşte pe mine. Simt fiecare notă muzicală cum mă pătrunde… Tu eşti acolo, în pragul uşii, cu braţele deschise şi mă aştepţi. Mă îmbrăţişezi şi mă săruţi încet.
Ştiu că e un vis… dar nici că vreau să mă trezesc. Ştiu că te visez de la atâta dor ce-ţi duc…
Îmi săruţi rana de la mână şi îmi spui că sunt o nebună, apoi mă mai săruţi încă o dată şi speri ca dorul să-mi treacă. Buzele îţi sunt moi, iar parfumul îmbătător… Mâinile-ţi sunt calde şi mă ţii strâns.
Nu vreau să mă dezbraci sau să te dezbrac… Vreau să stau lângă tine, în braţele tale şi să-ţi spun cât de dor mi-a fost de tine.
Îţi e greu să crezi, nu? Nu ar trebui… pentru că mă cunoşti.
Ştiu că visul meu se va sfârşi la răsărit de soare, aşa că mai lasă-mă să te privesc încă o dată şi apoi o să dispar.
Îţi promit că nu te voi căuta, că nu te voi plictisi cu detalii aberante… că nu îţi voi sta în cale. Ştiu că totul e un vis… Şi mă voi întoarce atunci când toate relele se vor sfârşi!
Visul
